Școala Germană ”Charlotte Dietrich Schule” din Sibiu a început oficial cursurile

Fundația Michael Schmidt a fost alături de cei 19 elevi prezenți la deschiderea oficială a Școlii Germane ”Charlotte Dietrich Schule” din Sibiu, școală în cărei dezvoltare s-a implicat activ prin donații constând în fonduri și în materiale didactice. Fundația a fost reprezentată chiar de Președintele său, domnul Michael Schmidt, care a ținut să fie prezent la festivitatea de deschidere și să sublinieze încă o dată rolul important pe care societatea civilă îl joacă în sprijinirea învățământului în limba germană.

Școala Germană ”Charlotte Dietrich Schule” din Sibiu își propune sa reînvie tradiția școlilor patronate de biserica germană evanghelică, concomitent cu promovarea metodelor pedagogice moderne, punând astfel în evidență învățământul privat din Germania prin programa școlară care se bazează pe cea folosită în landul Baden-Württemberg, care reprezintă o carte de vizită pentru școlile germane din străinătate.

Fundația Michael Schmidt este membru permanent în board-ul școlii având rol consultativ în ceea ce privește conceptul și strategia de dezvoltare a instituției, Fundația alocând fonduri pentru dotarea uneia dintre clasele scolii.

Invitații de onoare care au luat parte la evenimentul de deschidere a școlii, a fost atât Michael Schmidt, Președintele Fundației care îi poartă numele, cât și Monica Anisie, Secretar de Stat pentru Învățământul Preuniversitar, Judith Urban, Consul al Consulatului German la Sibiu, domnul Klaus Brähmig, membru din Bundestag-ul German, dar și prim-preot Kilian Dörr al parohiei evanghelice din Sibiu.

Această prezentare necesită JavaScript.