Sprijinirea învățământului în limba germană

Unul din obiectivele principale ale Fundației Michael Schmidt a fost și rămâne sprijinirea învățământului în limba germană, fie că vorbim de învățământul din clasele pregătitoare sau primare sau de cel universitar, care formează viitori dascăli.

Cum s-a conturat însă acest obiectiv al fundației și ce mai e de făcut? Principalele două cauze sunt deficitul de profesori care să predea în limba germană și, totodată, lipsa unor materiale de studiu în acord cu programa actuală. Iar asta în condițiile în care, în România, potrivit unor estimări neoficiale, peste 20.000 elevi urmează cursurile unei instituții de învățământ cu predare în limba germană.

Fundația s-a implicat astfel pentru a le oferi copiilor și tinerilor șanse pentru un viitor mai bun, însă, în continuare, este nevoie de mai multe contribuții pentru ca restul planurilor să se poată concretiza.

Astfel, din 2013 până în prezent, peste 1200 de copii din clasele pregătitoare și primare s-au bucurat de materiale didactice în limba germană, în acord cu cerințele actuale. Aproximativ 350 dintre aceștia studiază în partea de Nord-Vest a țării, 600 sunt din județul Sibiu, majoritatea studiind în cadrul Colegiului Național „Samuel von Brukenthal” din Sibiu, la aceștia adăugându-se micuții de la Gradinița Forumul German din Sibiu și de la Colegiul German Goethe. Mai mult, materialele donate au rămas instituțiilor de învățământ, iar în viitor vor ajunge la următoarele generații de copii.

Iar ca cei mici să aibă de la cine să învețe, Fundația a inițiat și susținut programul de burse Deutsch hat Klasse, prin intermediul căruia au beneficiat de burse de studiu absolvenți din cadrul Universității Lucian Blaga din Sibiu, care vor să devină dascăli pentru clasele cu predare în limba germană. Astfel, în ultimii 3 ani, peste 30 studenți s-au bucurat de bursele oferite și au rămas apoi să predea în România, întrucât una din condițiile obligatorii pentru acordarea burselor este activitatea ca și cadru didactic, ulterior finalizării studiilor, într-o instituție de învățământ, de preferat cu predare în limba germană.

Până în acest moment, valoarea totală a burselor acordate depășește 15.000 Euro, iar valoarea materialelor didactice depășește 20.000 Euro, ambele costuri fiind suportate integral de Fundație, atât din fonduri proprii cât și în baza unor sponsorizări primite de la organizații din Germania, însă, pentru a acoperi nevoile actuale ale învățământului cu predare în limba germană, mai este nevoie de fonduri mult mai mari.

Fundația Michael Schmidt va continua să se implice în proiecte educative, care vizează sprijinirea învățământului în limba germană și nu numai. Astfel, un nou obiectiv al fundației, care s-a conturat odată cu aprofundarea realităților de zi cu zi din satele săsești, este sprijinirea învățământului din mediul rural, despre care puteți afla mai multe de aici.

Pentru a face mai mult însă, este nevoie de mult. De mai multe contribuții și de mai mult sprijin, care, de cele mai multe ori poate fi acordat ușor, iar povestea va continua frumos mai departe. Care poveste? Povestea școlilor cu predare în limba germană care au o tradiție de peste 400 de ani în România.