Povestea fundației

Sectiune despre noi-povestea fundatiei

 

Fundația M & V Schmidt este o organizaţie non-profit, înființată în anul 2010 de către Michael Schmidt, Preşedintele MHS Holding, care își propune să contribuie la conservarea și promovarea culturii săsești din Transilvania. În plus, proiectele educaționale și cele umanitare fac de asemenea parte din prioritățile fundației.

Cum a început însă totul? Sas originar din satul Criț (Deutsch-Kreuz), plecat din țară acum mai bine de 40 ani, Michael Schmidt s-a întors pe meleagurile natale și a decis să se implice în mod activ pentru ca moștenirea sașilor să fie transmisă noilor generații.

Până în anul 2010, Michael Schmidt a sprijinit multe proiecte ale comunităţii săseşti, însă și-a dat seama că este nevoie de o strategie pe termen lung și de un angajament ferm pentru o schimbare reală în zonă. Ideea înființării fundației a venit natural: era nevoie de un fundament solid, pe care să se clădească viitoarele proiecte și care să poată reuni cele trei direcții principale ale dezvoltării zonei: turismul, educația și cultura.

De aici și până la implementarea primelor proiecte nu a fost decât un pas, iar rezultatele nu au întârziat să apară: ne mândrim cu restaurarea orgii din incinta bisericii fortificate din Criț, reconstrucția casei parohiale din aceeași localitate, dar și cu unul dintre cele mai de anvergură festivaluri din zonă: Săptămâna Haferland.
De asemenea, peste 100 de studenți care s-au pregătit pentru a deveni dascăli în clasele cu predare în limba germană au fost susținuți financiar de către fundație, în timp ce câteva mii de elevi au primit materiale didactice în limba germană.

Dar povestea nu ar fi început, dacă nu ar fi existat o altă poveste de succes înainte, și anume, parcursul lui Michael Schmidt.

Povestea de succes a transilvăneanului Michael Schmidt începe încă din anul 1994, odată cu înființarea companiei Automobile Bavaria, ca unic importator pentru marca BMW. Cu devotament, implicare şi un puternic know-how participă în mod direct la dezvoltarea companiei, iar astăzi conduce unul din cele mai mari grupuri de dealeri auto din Europa centrală și de Est. Pe lângă toate acestea a rămas implicat social, sprijinind în mod activ Asociaţia Saşilor Transilvăneni din Germania, precum și Fundaţia Saxonia din Transilvania.

Michael Schmidt s-a născut în data de 20 iulie în satul Criț, județul Braşov. Este fiul lui Michael Schmidt şi al soţiei sale, Anna. În anul 1981 a emigrat în Germania împreună cu părinţii şi fraţii săi. În 1983 începe studiile la Universitatea Tehnică din München şi devine membru al Asociaţiei Saşilor Tansilvăneni din Germania, fiind implicat activ în proiectele grupului regional din München. În anul 1988 devine preşedintele grupului regional din München, pe care îl conduce până în anul 1992.

După finalizarea studiilor se angajează la o companie din München, însă în 1990 ia decizia să demisioneze şi se întoarce în Transilvania cu misiunea de a coordona activitatea centrului social săsesc. În aceeaşi perioadă pune bazele Fundaţiei Saxonia ca viitor partener al centrului social săsesc, care avea ca scop sprijinirea persoanelor neajutorate din Transilvania.

Având experienţa activităţii într-o economie de piață dificilă, Michael Schmidt vede oportunitatea înfiinţării propriei afaceri în noua conjunctură economică a României anilor 1990. Prima sa societate comercială, Contempo, a fost urmată în anul 1994 de povestea de succes denumită Automobile Bavaria.

Astăzi, omul de afaceri Michael Schmidt distribuie în România, Germania şi Austria unele dintre cele mai importante branduri auto, BMW, MINI, Rolls Royce, este de asemenea distribuitor BMW Motorrad şi importator pentru mărcile Grenadier şi MAN, prin intermediul grupurilor de firme Automobile Bavaria, MHS Truck & Bus în România Autohaus Michael Schmidt în Germania, Schmidt Premium Cars în Austria, asigurând locuri de muncă sigure pentru aproape 1.000 de persoane din România, Germania şi Austria.

Deşi se bucură de mult succes în lumea afacerilor, Michael Schmidt a rămas în inima sa același sas originar din satul Criţ. Este în continuare foarte apropiat de familia lui, de prieteni şi de Asociaţia Saşilor Transilvăneni din Germania.

De asemenea, Michael Schmidt este membru fondator al Formului de Cooperare Bilaterală Româno – German, o asociație care susține și promovează cooperarea româno – germană la nivel cultural, social, economic si științific.

Veronica Schmidt, soţia lui Michael Schmidt, este co-fondatoarea și vicepreședintele fundației, este sufletul celor mai valoroase proiecte ale organizației.

Cu o preocupare permanentă pentru bunăstarea copiilor din orice mediu social, Veronica Schmidt susține importanța educației pentru clădirea viitorului unei comunități: “Trebuie să-i învăţăm pe cei mici că ei construiesc o lume mai bună, mai frumoasă, prin talentul şi educaţia lor şi nu în ultimul rând prin imaginaţia lor.”

Totodată, Veronica Schmidt este coordonator al proiectelor de restaurare, readucând la viață casele de mult uitate din satele săsești.

Pe parcursul celor 13 ani de activitate, Fundația M & V Schmidt a implementat peste 100 proiecte, dintre care printre cele mai importante se numără: festivalul cultural Săptămâna Haferland, cel mai mare eveniment local dedicat promovării zonei săsești din Transilvania, programul de burse Deutsch hat Klasse pentru viitoarele cadre didactice de la clasele cu predare în limba germană, sprijinirea școlilor prin acordarea de materiale didactice pentru clasele cu predare în limba germană, restaurarea orgii din Biserica Fortificată Criț, finanțarea documentarului “Orgile din Transilvania, o călătorie în timp”, reconstruirea casei parohiale din Criț după planurile inițiale, editarea în limbile română şi germană a volumelor “Povestea sașilor din Transilvania spusă chiar de ei”, “Criț, istoria, poveștile și viața unui sat de sași” și Vecinătăți la sașii din Criț”, scrise de Ruxandra Hurezean, parteneriate culturale cu manifestări de renume precum Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, programul de after school, “O șansă pentru toți copiii!”, pentru copiii din medii defavorizate din satul Criţ, precum și acțiuni umanitare pentru persoanele defavorizate din satele săsești și nu numai.