Concertul de Fado din biserica fortificată din Criț

Denumit Misterele Lisabonei poposesc în satele săsești, concertul organizat de Fundația Michael Schmidt în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu 2018, a adunat laolalaltă atât iubitorii de muzică fado, cât și turiștii care și-au dorit să descopere frumusețea zonei săsești și tradițiile acesteia.

Concertul de fado a fost găzduit de Biserica Fortificată din satul Criţ, care a reprezentat scena ideală, cu acustica perfectă, pentru vocea puternică a lui Cristiano de Sousa (solist), considerat unul din „fii” muzicii fado, precum și pentru instrumentele trupei portugheze formată din Antonio Dias (chitară portugheză), Antonio Neto (chitară clasică) şi Jorge Carreiro (chitară bass).

Biserica din Criț a fost, de-a lungul timpului, gazda a numeroase concerte care abordează stiluri muzicale diferite, printre care se pot menționa concertul susținut de celebrul violinist român Alexandru Tomescu cu vioara Stradivarius sau concertul susținut de Corul de Tineret Bach al Bisericii Evanghelice din Brașov.

Unul din motivele pentru care muzicieni din întreaga lume vin să susțină reprezentații pline de emoție la Criț este, pe lângă acustica bisericii, și orga de aici. Construită de maestrul Johann Thois în anul 1813, orga din biserică a fost restaurată total de către Fundația Michael Schmidt și redată publicului în anul 2013, până în prezent susținându-se mai bine de 100 reprezentații muzicale în biserică.

Biserica Fortificată din Criț are o istorie aparte, fiind construită în stil neogotic la începutul sec. XIX pe locul unei alte biserici datând din 1270, anul primei atestări istorice a satului Criț. Din cadrul vechii biserici au rămas moștenire zidurile fortificaţiilor exterioare ridicate în secolul XV. Interiorul bisericii cuprinde o sală încăpătoare, cu două travee și bolta în stil boemian, precum și obiecte de mobilier aparținând vechiului așezământ de cult, printre care lăzi și grinzi datate cu anii 1666 și 1724, precum și bănci pictate din anul 1793.

Fado - Cristiano de Sousa

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.