Sprijinirea învățământului din mediul rural

Fundația Michael Schmidt s-a implicat în proiecte educaționale care vizează sprijinirea învățământului în limba germană de la începutul activității sale. O nouă componentă a activității Fundației în acest domeniu  o reprezintă sprijinirea sistemului de învățământ din mediul rural. Iar motivul care a dus la implicarea în astfel de proiecte este, pe lângă cunoașterea realităților din […]

Fundația Michael Schmidt acordă burse studenților de la Teologie Evanghelică

Fundația Michael Schmidt își dorește ca tradiţia în teologie pastorală să continue pentru Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, așa că îi sprijină, pe o parte din cei 14 tineri care studiază această disciplină, prin burse, împreună cu Biserica Evanghelica din România. Biserica Evanghelică CA în România are nevoie nu numai de preoți și teologi, ci […]

Istoria mai puțin cunoscută a sașilor din Transilvania readusă la viață la Gaudeamus 2016

Alături de Curtea Veche Publishing, am lansat cele trei proiecte unice, dedicate moștenirii sașilor în Transilvania, și anume, cele două cărți scrise de Ruxandra Hurezean, „Criț. Istoria, poveștile și viața unui sat de sași” și „Povestea sașilor din Transilvania. Spusă chiar de ei”, dar și setul de cărți poștale „Pe urmele sașilor” care conține fotografii […]

Școala Germană ”Charlotte Dietrich Schule” din Sibiu a început oficial cursurile

Fundația Michael Schmidt a fost alături de cei 19 elevi prezenți la deschiderea oficială a Școlii Germane ”Charlotte Dietrich Schule” din Sibiu, școală în cărei dezvoltare s-a implicat activ prin donații constând în fonduri și în materiale didactice. Fundația a fost reprezentată chiar de Președintele său, domnul Michael Schmidt, care a ținut să fie prezent […]

Fundația Michael Schmidt a pornit “Pe urmele saşilor” împreună cu Curtea Veche Publishing

Printre proiectele de susținere și de promovare a culturii săsești, pe care Fundația Michael Schmidt le-a derulat în ultima perioadă, se numără și colecția de cărți poștale contemporane, realizate în Haferland, proiect dezvoltat împreună cu Curtea Veche Publishing. Surprinse de cunoscutul fotograf Barna Nemethi, colecția de fotografii “Pe urmele saşilor” a fost transformată în 45 […]

Sașii i-au așteptat în familie pe cei peste 4000 turiști prezenți la cea de-a patra ediție a festivalului Săptămâna Haferland

A fost cea mai de succes ediție de până acum a festivalului, iar asta se datorează atât numărului mare de turiști prezenți, cât și programului variat, care a inclus zeci de activități interesante. Astfel, cele 8 localități participante, Fișer, Rupea, Viscri, Saschiz, Roadeș, Criț, Cloașterf și Meșendorf, s-au pregătit cu concerte în bisericile fortificate, brunch-uri […]