Minoritatea germană din România – se defineşte prin ceea ce este caracteristic României în general: diversitate şi bogăţie culturală. Acestea se reflectă în tradiţiile şi obiceiurile unice, la fel ca şi în prezervarea limbii cu multiplele şi frumoasele sale variaţiuni. Mi s-a spus că cele mai fine nuanţe de pronunţie şi de vocabular îţi puteau divulga din ce sat provine concetăţeanul. Este adevărat, numeric minoritatea a scăzut drastic în decursul anilor – ştim acest lucru şi ne sunt cunoscute şi motivele istorice. Însă, în ansamblu, interesul populaţiei române faţă de patrimoniul, limba şi valorile acesteia este astăzi mai mare ca oricând. Îl dovedeşte cererea la nivelul întregii ţări pentru învăţarea limbii germane, pentru educaţie şcolară şi universitară în limba germană, precum şi pentru formare profesională în sistem dual după modelul german. La 8 ianuarie 1919, la Mediaş, ceva mai mult de o lună după Marea Adunare de la Alba Iulia la 1 decembrie 1918, saşii transilvăneni şi-au exprimat loialitatea faţă de noul stat, alte comunităţi regionale alăturându-se acestei declaraţii încă în acelaşi an. Astfel, valorile şi trăsăturile de caracter ale acestei minorităţi au devenit componente fundamentale ale României moderne: seriozitate, hărnicie şi eficienţă, tenacitate, toleranţă şi prietenie devotată, spiritul pentru democraţia reală, precum şi credinţa profundă în valorile europene. În toate acestea se manifestă proverbialul rol de punte de legătură – am putea spune chiar funcţie catalizatoare – a minorităţii germane în relaţiile dintre România şi Germania. Reprezentanţi cu mult angajament din rândul acestei minorităţi participă activ, şi astăzi, la conturarea acestor relaţii. În România şi Germania deopotrivă! Şi nu vorbim de un concept teoretic, ci de realitatea concretă, trăită! Printre aceşti oameni se află antreprenori de succes, artişti talentaţi, muzicieni cu har, dascăli, profesori universitari şi reprezentanţi ai bisericii devotaţi cauzei lor, voluntari inimoşi şi mulţi alţii. În rândul acestora se află tot mai adesea şi oameni foarte tineri, care în 1989 erau copii sau nici nu se născuseră încă. Vocile lor se aud tot mai limpede, iar angajamentul lor dovedeşte că doresc să acorde trecutului familial un viitor – nu în ultimul rând spre binele relaţiilor româno-germane. Proiectul „100 de destine în secolul românesc“ reprezintă o mărturie elocventă în acest sens. Exemple concrete ilustrează ceea ce altfel ar putea părea uşor abstract. Mă bucur să particip şi să însoţesc personal şi nemijlocit – ca martor al epocii prezent în aceată ţară, am putea spune – acest proiect. Cord Meier-Klodt, Ambasadorul Republicii Federale Germania în România